Caracteristici generale ale noii economii:
(i) Noua economie se bazează pe noile tehnologii digitale
În acest nou tip de economie se urmăreşte exploatarea maximă a potenţialului produselor şi serviciilor bazate pe informaţie.
Consecinţa principală este aceea că principiile care guvernează lumea informaţiei (lumea produselor şi serviciilor intangibile) vor domina, în curând, lumea hard-ului (lumea realităţii, a atomilor, a obiectelor, a oţelului şi petrolului şi a muncii grele).
(ii) Noua economie se bazează pe cunoaştere
Produsele realizate în "noua economie", deşi nu toate sunt "knowledge intensive", în sensul uzual al ştiinţei şi tehnologiei. au o nouă proprietate: cunoştinţele.
Valoarea lor este dată de faţeta logică şi nu de cea fizică - materialele pe care le conţin.
De aceea pot fi numite "weighless".
Acest nou tip de produse - bazate pe miniaturizarea componentelor materiale şi dematerializarea producţiei - are o valoare adăugată mult mai mare.
Cele mai importante "materii prime" ale "noii economii" sunt cunoştinţele şi capacitatea inovativă.
(iii) Noua economie se bazează pe inovare
Noua economie se sprijină pe TIC, pentru modificarea radicală a naturii şi traiectoriei inovării.
În "noua economie" logica economică uzuală, bazată pe cifra de afaceri şi profit, este treptat înlocuită de o logică nouă, bazată pe potenţialul de dezvoltare (inovare) şi pe asigurarea realizării celor trei principii definitorii:
• acces (şi răspuns) instantaneu,
• servicii personalizate,
• prezenţa simultană în mai multe locuri (ubicuitate),
• valorizarea superioară a activelor "intangibile" (care de multe ori sporesc cota acţiunilor unor firme peste valoarea activelor materiale).
De aceea ştiinţa, tehnologia si educaţia reprezintă factori-cheie în" noua economie"
(iv) Noua economie se bazează pe învăţare
Viteza de înnoire tehnologică şi cerinţele competitivităţii necesită o actualizare continuă a cunoştinţelor şi revoluţionează sistemul de educaţie şi instruire, necesitând adoptarea noului concept de formare continuă (life-long learning).
"Noua economie", în toate manifestările ei, schimbă tipul cerinţelor pentru numeroase ocupaţii şi pentru pregătirea de bază în diferite locuri de muncă.
• 80 % din tehnologia existentă va fi înlocuită în următoarea decadă;
• Media de viaţă a aptitudinilor (abilităţilor) unui lucrător (angajat) este 3.5 ani;
• Din punct de vedere al progresului tehnologic ne "învechim" la fiecare 5 ani şi avem nevoie de re-instruire.
De aceea, în "noua economie" procesul de învăţare are o importanţă critică, fiind un proces cumulativ şi continuu în timp.
Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor oferă noi forme de educaţie şi instruire; instruirea la distanţă, universitatea virtuală, instruirea asistată de calculator ş.a.
Procesul de învăţare trebuie şi poate să aibă loc oricând şi oriunde
În "noua economie" învăţarea şi iniţiativa devin vitale, şi determină în mare măsură eficienţa activităţii.
(v) "Noua economie" este o economie globală
Dezvoltarea tehnologiei informaţionale şi de comunicaţii, transformă economia într-o economie globală în care economiile naţionale interacţionează
Comerţul şi pieţele de capital sunt conectate la nivel global şi operează continuu (24 ore/zi), la distanţă şi în timp real.





