Inovare

În limba franceză sau engleză, termenul “innovation” defineşte, în acelaşi timp, un “proces” şi un “rezultat” al acestuia.
De aceea, termenul de “inovare” are accepţiuni diferite, în funcţie de contextul în care este utilizat sau studiat.
Considerăm mai întâi necesară delimitarea conceptuală între cele două sensuri ale termenului de “inovare”, menţionate mai sus.
Inovarea (ca proces) este activitatea care include cercetarea, proiectarea, producţia şi distribuţia, ca etape principale într-un sistem de interacţiuni, cu schimburi între diversele funcţiuni şi diverşi participanţi, ale căror experienţe, cunoştinţe şi capabilităţi sunt îmbogăţite şi au ca rezultat o inovaţie.
Inovarea (ca rezultat) se concretizează într-un nou produs, proces, procedeu sau serviciu.         
Inovarea este o activitate complexă, diversificată, implicând mai multe componente, faze şi legaturi.
O definiţie clasică, general acceptată [43,44], este următoarea :

"Inovarea include toate măsurile ştiinţifice, tehnice, organizatorice, comerciale şi financiare necesare pentru a asigura succesul realizării dezvoltării şi comercializării materialelor şi produselor noi sau îmbunătăţite, a procedeelor noi sau perfecţionate, sau pentru introducerea şi aplicarea unui nou serviciu social".
Restrângând definiţia de mai sus vom defini inovareaca transformarea unei idei, în :

• un produs nou sau îmbunătăţit, lansat pe piaţă;
• un procedeu operaţional (tehnologic) nou sau îmbunătăţit, utilizat în industrie sau alte activităţi economice;
• un nou tip de serviciu social;
• un nou tip de organizare a unei activităţi.

Inovarea de produs (produse noi sau produse existente sensibil îmbunătăţite) reprezintă realizarea şi comercializarea unui produs modificat din punct de vedere tehnologic.
Schimbările se referă la modificarea caracteristicilor de bază ale produsului, conducând la îmbunătăţirea calităţilor şi/sau serviciilor pe care produsul le oferă consumatorului, sau la crearea unor funcţiuni noi.
Modificările tehnice minore sau cele estetice nu sunt considerate inovări, pentru că schimbările ce au intervenit nu afectează performanţele, proprietăţile, costul sau materialele utilizate în produsul obţinut.
Ciclul de viaţă al produsului exercită o puternică influenţă asupra dimensiunii şi ritmului inovării de produs.
Inovarea de proces (procese şi procedee tehnologice, noi sau sensibil îmbunătăţite) reprezintă o schimbare importantă în tehnologia de prelucrare a unui reper (produs), care implică echipament nou, management nou, metode noi de organizare sau toate la un loc.
Inovarea proceselor, are următoarele efecte principale:
- creşterea productivităţii factorilor de producţie şi creşterea producţiei şi/sau scăderea costurilor, asigurând creşterea calităţii produselor şi flexibilitatea preţurilor;
- schimbarea dotărilor, echipamentelor şi îmbunătăţirea metodelor de lucru ale firmei;
- schimbări radicale ce determină, atunci când se produc, transformarea tehnologiilor de fabricare şi realizarea de noi produse;
Diferenţa dintre cele două tipuri de inovare nu este numai o problemă teoretică - ea explică decalajul existent în prezent în favoarea SUA, unde politicile guvernamentale şi de firmă se concentrează pe inovarea de produs, în timp ce în Europa obiectivul central l-a constituit inovarea de proces.
Inovarea managementului, a organizării muncii şi a utilizării resurselor umane, împreună cu capacitatea de a  anticipa cerinţele şi tendinţele în evoluţia pieţei, contribuie la succesul celorlalte  direcţii de inovare.
Inovarea, ca proces la nivel economic, are mai multe roluri :

• stabileşte obiective pe termen lung;
• urmăreşte reînnoirea şi lărgirea gamei de produse şi servicii şi a pieţelor de desfacere;
• introduce  metode noi de producţie, aprovizionare şi distribuţie.
• impune schimbări în management, organizarea muncii, a condiţiilor de muncă şi a gradului de calificare a forţei de muncă
• conduce la reînnoirea structurilor industriale şi apariţia de noi sectoare de activitate economică.

Pentru a realiza o politică inovativă al cărei scop este dezvoltarea economică, fără structuri noi care să înlesnească îndeplinirea cerinţelor organizatorice diferite cerute de inovarea tehnologică, respectiv de expansiunea organizaţiei prin diversificare.
Întreprinderea reprezintă locul în care se concretizează inovarea, dar aceasta nu se poate efectua numai de către o singură întreprindere izolată, ci este rezultatul unui ansamblu de interacţiuni între numeroşi agenţi economici, între aceştia şi institutele de cercetare publice şi private, între firme şi instituţii financiare şi bugetare, cu rol de stimulare şi susţinere a efortului depus la nivel macroeconomic pentru activitatea de inovare.
De aceea, trebuie încurajate toate activităţile care vin în sprijinul mobilizării ansamblului acţiunilor care plasează întreprinderea în centrul dinamicii procesului de inovare.
Procesul de inovare este dependent de evoluţia dinamică a relaţiilor dintre inovator şi furnizori, distribuitori şi clienţi.