Modele de inovare

Modelul liniar “cercetare - tehnologie - piaţă”, sau Idee -> Invenţie -> Inovaţie -> Piaţă, a dominat aproape trei decenii gândirea din domeniul ştiinţei şi tehnologiei.
In acest model, dezvoltarea, producţia şi marketingul noilor tehnologii erau procese secvenţiale, care îşi aveau originea în activitatea de cercetare.
Acest model s-a adaptat atât alternativei “science push”, care a prevalat în perioada 1950 - 1960,  cât şi alternativei “demand-pull” care i-a urmat şi are meritul principal de a fi legat activitatea C-D cu piaţa produselor şi tehnologiilor.

Noile realităţi economice s-au reflectat în plan teoretic prin trecerea de la concepţia modelului liniar al inovării la modelele interactive sau ale “lanţurilor de legătură”

La nivelul firmei, modelul “lanţurilor de legături”, (chain-link model), pleacă de la apariţia unei noi oportunităţi de piaţă şi/sau a unei invenţii apărute în domeniul ştiinţific sau tehnologic,  urmată de un proiect pentru noul proces sau produs, care duce secvenţial la producţie şi piaţă.
In prezent, procesul de inovare este recunoscut ca fiind caracterizat de permanente interacţiuni şi feed-backuri.
Modelele interactive, care diferă substanţial de cele liniare, subliniază  efectele de feed-back dintre fazele din aval şi amonte ale modelului liniar, precum şi numeroasele interacţiuni între ştiinţă, tehnologie şi procesul de inovare în fiecare fază a acestuia.
Modelul neliniar a pus în evidenţă natura interactivă a procesului de inovare şi cerinţele de investiţii pe care el le implică la scară naţională.
S-a considerat că sintagme ca “procesul de inovare” sau “activitatea de inovare” sunt mult mai adecvate să exprime faptul că separarea tradiţională dintre descoperirea ştiinţifică, invenţie, inovaţie şi transfer de tehnologie, nu mai există.
Modelul interactiv de inovare combină două tipuri diferite de interacţiuni:

• procese care au loc în cadrul unei firme sau unui grup de firme cuplate într-o reţea;
• relaţii dintre o firmă şi sistemul ştiinţei şi tehnologiei (în sens larg), în cadrul căreia aceasta operează.

O caracteristică a procesului de inovare este natura sa cumulativă.
In cele mai multe cazuri o inovare generează o altă inovare, astfel încât statele care au dezvoltat cu succes politici de inovare, vor avea de cele mai multe ori performanţe economice ridicate în viitor.
Progresul tehnologic este grupat în jurul anumitor probleme cheie şi a soluţiilor pentru acestea. Natura cumulativă a transferului tehnologic este foarte importantă în fazele timpurii ale paradigmei tehnologice, perioadă în care oportunităţile pentru imitaţie sunt reduse.
Ulterior, când tehnologiile se maturizează iar cunoştinţele acumulate de acestea devin mai mult sau mai puţin de domeniul public, rolul cumulativ devine mai puţin important.
Un alt aspect ce trebuie menţionat este natura relativ incertă a procesului inovării. Schimbările tehnologice nu pot fi precis previzionate sau prognozate.
O caracteristică fundamentală a modelului actual, specific ţărilor cu economie modernă, este colaborarea dintre actorii implicaţi în procesul de inovare ceea ce  permite interacţiuni prin care ştiinţa, tehnologia şi industria avansează împreună, având un model comportamental comun.
Evoluţia fiecăruia din aceste domenii este dirijată atât de procesul competiţiei, cât şi de nevoia de colaborare.
In ştiinţă, competiţia este necesară pentru recunoaşterea prestigiului, în tehnologie pentru eficienţa tehnologică, iar în industrie pentru eficienţa economică care generează profit. 
Acţionând în condiţiile unor resurse totdeauna limitate, aceste domenii trebuie să coopereze deoarece succesul poate fi obţinut numai prin colaborare .
După o evoluţie de peste o jumătate de secol, astăzi se consideră că procesul de inovare are o natură duală - buclă şi lanţ, ceea ce are un impact deosebit atât asupra modelelor teoretice cât si asupra politicilor şi strategiilor de inovare elaborate pentru economia reală, odată cu tranziţia acestora de la nivelul firmelor, la nivel naţional.
Dacă modelul de dezvoltare bazat pe investiţii, este orientat preponderent spre înzestrarea cu factori materiali ai activităţii, în scopul realizării şi valorificării “avantajelor comparative”,  în modelul de dezvoltare bazat pe inovare investiţiile sunt orientate în principal spre înzestrarea de nivel înalt, cu factori, de tip “nematerial”, “intangibil” ai activităţii (cercetare ştiinţifică, informaţie, educaţie, noi forme de muncă şi organizare, management activ şi adaptiv), în corelare cu dezvoltarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii ca suport pentru fluxuri, reţele şi structuri de producţie flexibile, cu performanţe ridicate.
În modelul de dezvoltare bazat pe inovare care urmăreşte crearea “avantajului competitiv”necesarul de investiţii (străine) este mai mic şi mai accesibil, aşa cum o demonstrează  datele statistice şi evoluţiile pe plan internaţional.
De aceea, în acest tip de model, cercetarea (fundamentală, orientată, precompetitivă, aplicativă), ca ramură transversală în economie şi factor – motor al inovării, precum şi procesul de transfer tehnologic ca bucla de reglare a sistemului C – D, au un rol major, fiind elementele cheie ale procesului de inovare, stimulat de climatul intens concurenţial.

Modelul multipolar a avut deja concretizarea in faptul că in ultima vreme, inovări cu caracteristici de lider au avut loc la etape diferite in ramuri industriale diferite ca urmare a desfăşurării unor cercetări colaborative care au depăşit graniţele dintre industrii.

Un ciclu inovativ care se încheie cedează poziţia de lider unui alt lider dintr-o altă ramură, fiecare dintre acestea rezolvând problemele specifice competenţelor pe care le are. Acesta este modelul spiral al inovării.

In vederea încheierii de alianţe avantajoase şi pentru aplicarea principiului modern: cooperează şi concurează, trebuie definite competenţele tehnologice existente in cadrul ramurilor pentru a realiza fuziunea de tehnologii conform modelului inovativ de tip ciorchine.