Tipuri de inovare

1. Inovarea de produs (cu definiţia prezentată anterior);
2. Inovarea de proces (cu definiţia prezentată anterior);
3. Inovarea pe piaţă, care înseamnă introducerea de noi metode de marketing, implicând schimbări semnificative în designul şi prezentarea produselor, depozitarea, preţul sau promovarea acestora.
   Inovarea în marketing se adresează nevoilor consumatorilor, deschide noi pieţe sau permite ocuparea unei noi poziţii a produselor firmei pe piaţă, având ca scop creşterea vânzărilor firmei;
   noile metode de marketing pot fi aplicate atât produselor existente cât şi celor noi;
4. inovarea organizaţională, este implementarea de noi metode de organizare în practica de afaceri a firmei (adică noi proceduri de lucru şi de conducere, inclusiv îmbunătăţirea metodelor de achiziţie şi partajare a cunoştinţelor în cadrul firmei) în modul de organizare a muncii sau în relaţiile externe.
   Prin inovarea organizaţională se urmăreşte îmbunătăţirea performanţelor firmei, reducerea costurilor, creşterea satisfacţiei angajaţilor (şi astfel a productivităţii muncii) şi reducerea costurilor de stocare şi transport.
   Caracteristicile distinctive ale inovării organizaţionale, în comparaţie cu alte schimbări organizaţionale din firmă, sunt date de faptul că ele nu au mai fost aplicate înainte în firmă şi reprezintă rezultatul unor decizii strategice luate de managementul firmei.
   Fuziunea sau achiziţia altor firme nu reprezintă inovaţii organizaţionale.

Procesul de inovare caracteristic dezvoltării contemporane are ca nucleu triada ştiinţă - tehnologie - piaţă.
Există o piramidă tehnologică formată din patru tipuri de tehnologii :

- tehnologii nucleu;
- tehnologii de tip colateral;
- tehnologii suport;
- tehnologii de bază.

Cu cât baza piramidei este mai mare, cu atât ţara/industria/firma dispune de tehnologii variate.
Inălţimea piramidei reprezintă nivelul standardelor tehnologice ale ţării/ industriei sau firmei respective.
Unele ţări urmăresc să înalţe piramida, altele, sa mărească baza.
Transferul de tehnologie a fost şi el considerat ca un mijloc eficient de realizare a procesului de inovare.
O definiţie a TT este următoarea: procesul planificat şi raţional de mişcare a tehnologiei de la o firmă la alta prin tranzacţii comerciale.
Transferul de tehnologie trebuie să fie un proces interactiv între piaţă şi "producătorii" de cunoştinţe.
Scopul transferului de tehnologie este accelerarea utilizării rezultatelor cercetării pentru a face tranziţia la inovare şi apoi la comercializare, pentru a crea valoare adăugată.

Procesul de inovare îşi are originea în obiectivele întreprinderii şi este favorizat sau stânjenit de diferiţi factori. Stabilirea motivelor pentru care o întreprindere este preocupată şi implicată într-o activitate inovativă se poate face în două moduri:

• În funcţie de obiectivele tehnologice ale întreprinderii

  - Inovarea de produs
  - Extinderea gamei de produse
  - Inovarea de proces
  - Perfecţionarea flexibilităţii producţiei

• În funcţie de obiectivele economice ale întreprinderii (de ordin general):

  - Deschiderea de noi pieţe
  - Menţinerea proporţiei de pieţe cucerite.
  - Costuri scăzute ale producţiei prin:

  • reducerea proporţiei salariilor în costul producţiei;
  • reducerea consumului de materiale;
  • reducerea energiei consumate;
  • reducerea costurilor de proiectare;
  • reducerea ratei rebuturilor.

Urmărirea obiectivelor se face asupra realizărilor din ultimii trei ani, ţinând seama şi de aspectele:

• obiectiv important/neimportant;
• evaluarea şi întocmirea unei liste cu obiective ordonate după importanţa lor.

Dacă inovarea ar fi asimilată cu C&D, totul ar fi mult mai simplu de evidenţiat, dar, în realitate, după cum s-a constatat, procesul este mult mai complex.
Este, deci, necesar să se facă o evaluare în timp a datelor şi informaţiilor pe baza unor chestionare prin care să se urmărească câteva probleme-cheie în verificarea raportului dintre C&D şi inovare:

Firmele inovatoare se caracterizează prin:

• însuşiri strategice:
  • viziune pe termen lung;
  • abilitatea de a identifica şi chiar de a anticipa tendinţele pieţei;
  • disponibilitate şi abilitate de a colecta, procesa şi asimila informaţiile tehnologice şi economice.
• însuşiri organizaţionale:
  • înclinaţii spre risc şi stăpânirea acestuia;
  • cooperare între diferitele sectoare interne;
  • cooperare extinsă cu cercetarea publică, consultanţa externă, clienţii şi furnizorii;
  • investiţii în resurse umane.

Tipul  procesului de inovare, al firmelor diferă în funcţie de ramurile industriale.